"Domnule Mariner,
Constat cu dezamăgire că încercaţi prin orice mijloace să faceţi uitat eşecul dumneavoastră de la referendum, unde aţi luat 80 şi ceva la sută, şi semi-eşecul PD de la alegerile pentru Parlamentul European, care n-a fost decât primul, cu vreo 29 la sută, adică de vreo două ori şi juma' mai mult ca PNL.
După ce aţi pierdut încrederea majorităţii românilor, aţi revenit la ocupaţia dumneavoastră principală: să vă bateţi joc de cei mai fraieri dintre liberali. Pe 25 noiembrie, românii au spus răspicat că nu doresc un regim de mână forte în România, ci unul mai manual, aşa cum practică Guvernul nostru. Românii îşi doresc libertate! Şi eu îmi doresc libertate, la fel ca majoritatea colegilor mei liberali, şi sperăm că, dacă ne dăm la fund, atunci poate o să rămânem aşa...
Domnule Mariner,
Eu, unul, nu am greşit cu nimic. Şi, ca să ştiţi şi dumneavoastră, atât domnul Relu şi premierul, cât şi mămica mi-au spus să stau liniştit, că degeaba plâng: sarcina de partid se execută, nu se discută!
Am acceptat funcţia de ministru pentru că am fost nevoit şi, mai ales, din dorinţa de a schimba în bine. De a schimba în bine dosarele rele pe care prietenii dumneavoastrăau avut grijă să le fabrice. Cred în continuare că procurorii dumneavoastră nu pot reforma justiţia din România. Acest lucru poate fi făcut doar de procurorii noştri.
Am multe alte opţiuni în afara politicii şi nu depind în niciun fel de această funcţie. De pildă, aş putea să mă duc la cabinetul domnului Relu, ca ajutor de secretară, sau, şi mai bine, ca lector profesor academician doctor docent, acasă, la domnul Nae, la «Petre Andrei». Aşa să ştiţi, pot să fac ce vreau, mami nu se supără!
Aaa, să nu uit, vă aduc la cunoştinţă că voi renunţa la funcţia de ministru, dar să ştiţi că mă voi întoarce. Şi, în fine, nu vă faceţi iluzii şi nu vă bucuraţi inutil că m-aţi dat jos! Domnule Mariner, pe bune, n-aţi avut niciun cuvânt de spus! O singură persoană ar putea spune că m-a făcut să mă decid: mami!
Vă mulţumesc. Ne vom mai întâlni pentru a vă prezenta bilanţul meu. Dacă mă veţi fi uitat deja, să vă explic: voi fi tânărul cu ochelari şi cioc, cam plăpând, în costum maro, că săgeată la rever şi cu ochii roşii...
Adio,
Tudorel"
Constat cu dezamăgire că încercaţi prin orice mijloace să faceţi uitat eşecul dumneavoastră de la referendum, unde aţi luat 80 şi ceva la sută, şi semi-eşecul PD de la alegerile pentru Parlamentul European, care n-a fost decât primul, cu vreo 29 la sută, adică de vreo două ori şi juma' mai mult ca PNL.
După ce aţi pierdut încrederea majorităţii românilor, aţi revenit la ocupaţia dumneavoastră principală: să vă bateţi joc de cei mai fraieri dintre liberali. Pe 25 noiembrie, românii au spus răspicat că nu doresc un regim de mână forte în România, ci unul mai manual, aşa cum practică Guvernul nostru. Românii îşi doresc libertate! Şi eu îmi doresc libertate, la fel ca majoritatea colegilor mei liberali, şi sperăm că, dacă ne dăm la fund, atunci poate o să rămânem aşa...
Domnule Mariner,
Eu, unul, nu am greşit cu nimic. Şi, ca să ştiţi şi dumneavoastră, atât domnul Relu şi premierul, cât şi mămica mi-au spus să stau liniştit, că degeaba plâng: sarcina de partid se execută, nu se discută!
Am acceptat funcţia de ministru pentru că am fost nevoit şi, mai ales, din dorinţa de a schimba în bine. De a schimba în bine dosarele rele pe care prietenii dumneavoastrăau avut grijă să le fabrice. Cred în continuare că procurorii dumneavoastră nu pot reforma justiţia din România. Acest lucru poate fi făcut doar de procurorii noştri.
Am multe alte opţiuni în afara politicii şi nu depind în niciun fel de această funcţie. De pildă, aş putea să mă duc la cabinetul domnului Relu, ca ajutor de secretară, sau, şi mai bine, ca lector profesor academician doctor docent, acasă, la domnul Nae, la «Petre Andrei». Aşa să ştiţi, pot să fac ce vreau, mami nu se supără!
Aaa, să nu uit, vă aduc la cunoştinţă că voi renunţa la funcţia de ministru, dar să ştiţi că mă voi întoarce. Şi, în fine, nu vă faceţi iluzii şi nu vă bucuraţi inutil că m-aţi dat jos! Domnule Mariner, pe bune, n-aţi avut niciun cuvânt de spus! O singură persoană ar putea spune că m-a făcut să mă decid: mami!
Vă mulţumesc. Ne vom mai întâlni pentru a vă prezenta bilanţul meu. Dacă mă veţi fi uitat deja, să vă explic: voi fi tânărul cu ochelari şi cioc, cam plăpând, în costum maro, că săgeată la rever şi cu ochii roşii...
Adio,
Tudorel"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu