Lucică Rudotel, băiat de Salon

Mult rău a făcut, Doamne, calamitatea nucleară de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl. La acea vreme, în 1986, Lucică Rudotel era tânăr şi, deşi rămăsese repetent în două sau trei rânduri, astrele anunţau totuşi că Republica Socialistă România se va pricopsi cu un destoinic gestionar de aprozar. E adevărat, capul său perfect rotund le făcea pe colegele de clasă ale lui Lucică Rudotel să chicotească pe înfundate, iar pe colegi să-şi exerseze bobârnacele în jocurile lor răutăcioase. Ce lume rea, dom'le! Ce lume…

Când s-a întâmplat nenorocirea de la Cernobîl, Lucică Rudotel mergea pe stradă cu gura deschisă. Nu se ştie de ce mergea cu gura deschisă. Ce se ştie e că radiaţiile au intrat direct în firavul organism al bietului băiat şi un prim firicel de salivă, primul dintre milioanele ce aveau să urmeze, s-a ivit la unul din colţurile gurii. Iar oamenii din jur, în loc să sară şi să-şi ajute aproapele, stăteau şi se uitau… Ce lume rea, dom'le! Ce lume…

Din respect pentru victimele Cernobîlului, nu vom intra în detalii stânjenitoare privind simptomele ce au urmat pentru Lucică Rudotel. Într-o enumerare foarte rapidă, amintim: probleme de memorie, pipi în pat, la ceas de noapte, confuzii majore între alimente şi substanţe ruşinoase, urât mirositoare, frustrări de tot felul şi, cel mai neplăcut, vai, bietul băiat!, un foarte rapid proces de comprimare a creierului. Nişte domni în halatele albe, buni samarineni şi foarte pricepuţi, au intuit imediat că Lucică Rudotel este băiat de …salon şi au procedat în consecinţă. L-au luat cu duhul blândeţii, l-au spălat (cu furtunul), o dată sau de două ori chiar l-au legat de pat, ca să nu-şi facă singur rău, şi i-au administrat tot felul de pastiluţe viu colorate la vederea cărora Lucică dădea din mânuţe şi din picioruşe, aidoma unui prunc nevinovat. Ce lume bună, dom'le! Ce lume…

Din nefericire, Lucică Rudotel şi-a revenit doar parţial din întâmplările îngrozitoare prin care i-a fost dat să treacă. Acum este băiat bun. A înţeles că are nevoie de tratament şi se căieşte cu asupră de măsură când, din cauza bolii, radiaţiile ies din capul său rotund sub formă de înjurături, abjecţii şi alte năzbâtii verbale şi interjective. Cum spuneam şi altădată, în zilele cu soare, când tulburările se mai domolesc, înalţă frumoase imnuri de recunoştinţă, meşteşugit alcătuite, asemenea unui miel rătăcit de turmă care, iată, behăieşte sfios, dorind să redevină sufletul curat şi neprihănit de dinainte de Cernobîl.

Dacă va reuşi sau nu, depinde doar de Lucică. E foarte important ca el să continue să-şi ia pastilele. Şi să se roage! Să se roage cât poate de mult. Eu cred că va reuşi. În definitiv, e băiat de …salon. Şi, chiar dacă uneori are gratii, un salon rămâne totuşi un salon.


de Fecalin Ciubotă