P.S.: Apropos, cine ne dă vreo poză, în format electronicos, cu Oancea care dă palme primeşte din partea noastră o maimutză gratis ;-)
Ce trist e cand ditai profu' universitar, rector, manager, europarlamentar, basescian si alte alea alea ajunge sa se preteze la chestii de genul asta... Votati Oprea! Deschide shlitzul!
Ce mai, turla Carlanului in varfu' dealului...
S-ar putea să-l fi văzut pe străzile oraşului, dar să nu-l fi reţinut, să nu vă fi spus nimic statura-i scundă direct proporţională cu gândirea-i pitică, aspectul neîngrijit, de boschetar naufragiat în lumină, mersul său de fiinţă lepădată din uterele murdăriei umane, suma de ticuri agasante ce denotă un autocontrol egal cu el însuşi. Adică egal cu zero.
Poate doar privirea lui v-ar fi atras atenţia. Ochii lui de şobolan viclean, încărcaţi de ură, împovăraţi cu o răutate organică şi acoperiţi, din motive de frică de Socola, cu ochelari demodaţi.
Ei bine, personajul despre care vă vorbesc e fascinant prin puterea sa de a tulbura apele logice ale evoluţionismului. În primul rând pentru că aduce cu sine angoasanta ipoteză că omul provine din şobolan, nicidecum din maimuţă. Sau, mai bine zis, dintr-o împerechere bizară între un şobolan şi o maimuţă. Spun asta deoarece în fizicul său coexistă elemente de babuinitate şi elemente de fiinţă rozătoare. În al doilea rând, contrazice evoluţionismul prin chiar blocajul permanent în care se află.
Are totuşi o scuză: schizofrenia accentuată, manifestată înainte de toate prin tendinţa de a-şi duce mâna, la nesfârşit, undeva în regiunile cefei. Probabil creierul său, dereglat pentru vecie, transmite impulsuri nervoase incontrolabile şi, până la un punct, demne de milă. Aceeaşi schizofrenie galopantă a făcut din el măscăriciul unei facultăţi pe care nu mai reuşeşte să o termine, după cum tot schizofrenia nu-i permite să se trezească mai devreme de amiază. Retardul mental de care suferă are nevoie de somn. De cât mai mult somn. Aşa se face că, mai mereu, mintea sa este odihnită şi gata să se transforme într-un aparat excretor care elimină cu poftă tot felul de lături cognitive.
Nu pierde nici un prilej de a se considera jurnalist. Şi, să recunoaştem, este jurnalist, căci reprezintă faţa nevăzută a presei, faţa ei plină de coşurile rateului lamentabil şi de eczemele unei îngrozitoare neputinţe. Poate fi dus la Facultatea de Jurnalistică şi expus ca material didactic, cu precizarea "Nu faceţi ca el!".
Mai are neplăcuta calitate de a aduce, prin locurile în care îşi poartă trupul şi mintea bolnăvicioasă, dezbinare. Se află mereu în imposibilitatea de a comunica, orice încercare de acest fel transformându-se instantaneu într-o horcăială penibilă. E atât de antipatic şi de morbid încât te face să crezi că Leibniz a fost un idiot când a spus că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile. Nu are prieteni, motiv pentru care, când singurătatea îi palpează schizofrenia, începe să dea telefoane cerşetoreşti: "Meştere! Meştere! Ne intersectăm? Hai că plătesc eu! A, eşti ocupat...". Îi place scandalul şi e expert în reclamaţii, plângeri la poliţie şi prin alte părţi.
În linii mari, trei reflexe te încearcă în clipa în care ai de-a face cu el. Să-l scuipi, deşi e păcat de bunătate de salivă. Să vomiţi pe el, deşi la aceste vremuri de restrişte, e păcat să-ţi baţi joc de propria-ţi alimentaţie. Să ridici instinctiv mâna pentru a trage apa, deşi e un gest inutil, fiind vorba despre un rahat care nu se duce niciodată.
Nu-i aşa că aţi vrea să ştiţi despre cine e vorba? Să ştiţi cum îl cheamă? Dar se apropie Postu' Paştelui şi nu e bine să pomenim numele Celui Rău.
de Fecalin Ciubotă
Mult rău a făcut, Doamne, calamitatea nucleară de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl. La acea vreme, în 1986, Lucică Rudotel era tânăr şi, deşi rămăsese repetent în două sau trei rânduri, astrele anunţau totuşi că Republica Socialistă România se va pricopsi cu un destoinic gestionar de aprozar. E adevărat, capul său perfect rotund le făcea pe colegele de clasă ale lui Lucică Rudotel să chicotească pe înfundate, iar pe colegi să-şi exerseze bobârnacele în jocurile lor răutăcioase. Ce lume rea, dom'le! Ce lume…
Când s-a întâmplat nenorocirea de la Cernobîl, Lucică Rudotel mergea pe stradă cu gura deschisă. Nu se ştie de ce mergea cu gura deschisă. Ce se ştie e că radiaţiile au intrat direct în firavul organism al bietului băiat şi un prim firicel de salivă, primul dintre milioanele ce aveau să urmeze, s-a ivit la unul din colţurile gurii. Iar oamenii din jur, în loc să sară şi să-şi ajute aproapele, stăteau şi se uitau… Ce lume rea, dom'le! Ce lume…
Din respect pentru victimele Cernobîlului, nu vom intra în detalii stânjenitoare privind simptomele ce au urmat pentru Lucică Rudotel. Într-o enumerare foarte rapidă, amintim: probleme de memorie, pipi în pat, la ceas de noapte, confuzii majore între alimente şi substanţe ruşinoase, urât mirositoare, frustrări de tot felul şi, cel mai neplăcut, vai, bietul băiat!, un foarte rapid proces de comprimare a creierului. Nişte domni în halatele albe, buni samarineni şi foarte pricepuţi, au intuit imediat că Lucică Rudotel este băiat de …salon şi au procedat în consecinţă. L-au luat cu duhul blândeţii, l-au spălat (cu furtunul), o dată sau de două ori chiar l-au legat de pat, ca să nu-şi facă singur rău, şi i-au administrat tot felul de pastiluţe viu colorate la vederea cărora Lucică dădea din mânuţe şi din picioruşe, aidoma unui prunc nevinovat. Ce lume bună, dom'le! Ce lume…
Din nefericire, Lucică Rudotel şi-a revenit doar parţial din întâmplările îngrozitoare prin care i-a fost dat să treacă. Acum este băiat bun. A înţeles că are nevoie de tratament şi se căieşte cu asupră de măsură când, din cauza bolii, radiaţiile ies din capul său rotund sub formă de înjurături, abjecţii şi alte năzbâtii verbale şi interjective. Cum spuneam şi altădată, în zilele cu soare, când tulburările se mai domolesc, înalţă frumoase imnuri de recunoştinţă, meşteşugit alcătuite, asemenea unui miel rătăcit de turmă care, iată, behăieşte sfios, dorind să redevină sufletul curat şi neprihănit de dinainte de Cernobîl.
Dacă va reuşi sau nu, depinde doar de Lucică. E foarte important ca el să continue să-şi ia pastilele. Şi să se roage! Să se roage cât poate de mult. Eu cred că va reuşi. În definitiv, e băiat de …salon. Şi, chiar dacă uneori are gratii, un salon rămâne totuşi un salon.
de Fecalin Ciubotă
Pentru că până şi nouă, cât am fi de iertătoare, ni s-a cam acrit de aceste mizerii...
“Tov. pacient POSTU LUCIAN, cu domiciliul stabil incomuna Vetrisoaia, jud. Vaslui, cod 6500, este diagnosticat cu TULBURARE DE PERSONALITATE SCHIZOIDA-PARANOIDA CRONICA. Schizofrenia paranoida se caracterizeaza prin prezenta delirului de persecutie si grandoare. Pacientul Postu este tensionat, suspicios, rezervat si tot timpul in garda. Adesea este ostil si agresiv, si de regula are un comportament bun in societate, incit poate duce in eroare numerosi factori. Inteligenta sa este frecvent intacta, in afara unor momente decompensatorii, care apar cu o frecventa de 6 luni.
Deseori tov pacient Postu Lucian inregistreaza comportamentul specific PARANOID, intrucit reactioneaza cu suspiciune la schimbarile de situatie si gaseste motive ostile si rauvoitoare in spatele actelor inocente sau chiar pozitive ale persoanelor din anturaj. Am observat deasemeni ca tov.pacient Postu reactioneaza cu furie atunci cind crede ca si-a confirmat suspiciunile legate de o persoana din anturaj fiind de fapt o proiectie reactiva a propriei ostilitati fata de altii.
Am identificat de asemeneni la tov pacient Postu Lucian caracteristicile PERSONALITATII SOCIOPATICE, deoarece in cursul sedintelor de tratament am aflat ca tov. pacient Postu ignora fara mila drepturile si sentimentele celor din anturajul propriu, isi exploateaza anturajul in scopul unor cistiguri materiale sau satisfactii profesionale, are toleranta scazuta la frustrare, nu anticipeaza consecintele negative ale comportamentului sau antisocial si nu simte remuscari sau vinovatie fata de consecintele ivite, dind vina pe altii pentru cele intimplate. Recomandam sedinte lunare in cadrul Clinicii noastre de Psihiatrie, la care tov. pacient Postu sa participe obligatoriu, pentru a se incercare insertia sa sociala, sau, daca nu este posibil asa ceva, sa se adopte masura internarii pe perioade determinate, pina la ameliorarea tulburarilor de personalitate pentru care este investigat de 3 ani. Intrucit schizofrenia paranoida este o tulburare cronica, tov pacient Postu va avea dificultati semnificative intreaga viata.
TRATAMENT: Rudotel, 2 capsule la fiecare 8 ore si Diazepam, 2 comprimate inainte de somn. La fiecare 7 zile, dusuri cu apa fierbinte urmate de intrari rapide in bazine de racire (3 cicluri). Alimentatie fara grasimi, interzis total consumul de alcool.”
Din ciclul "(Aproape) Nicio zi fără Urina", una scurtă despre, evident, Urina Scroter, cea mai catindată independentă la fotelul de premar al lu' Gigi Robinet, şi despre întâlnirea pe care dixtinsa creatoare de boarfe a avut-o cu alţi globeri bahluieni. N-o să insistăm prea mult pe confesiunea cum că, sanchi: "Tot ce este apare pe blog este scris de mine şi nu de oamenii din staful meu", pentru că ar fi trist, şi pentru Urina, şi pentru staf. Da' ne-a inpresionat teribil constatarea aia cum că: "Dacă eu scriu despre ceva pe blog, Nichita vine şi repară"! Adică, cum critică Urina ceva, hopa şi rezolvarea! Păi, în cazul ăsta, poate ar fi bine să mai scrie şi despre alte probleme. De pildă, în Africa este în continuare foamete, başca război civil, rezervele de petrol se cam termină, ca să nu mai vorbim că vara s-a făcut insuportabil de cald...
După o lungă şi grea lene a globului nostru personel, revenim cu o veste mică, da' proaspătă şi jucăuşă despre marea grădină a globerilor de Bahlui. Ei bine, n-o să ne legăm de globul vreunuia sau altuia dintre nepoţii noştri găozari, da' fiind vorba de cea mai metempsihotică şi mai estrogenică catindată la Palatul cel Roznovan, n-avem cum să ne apţinem.
Ştiţi, măcar vreo zece dintre 'mneavoastră, că celebra creatoare de boarfe Urina Scroter are glob de canpanie, recte urinapentruiasi.blogspot.com. Numa' că se pare că emanaţia ilectronică a cunoscutei modizde nu se bucură de cine ştie ce trecere din partea bahluienilor dotaţi, pe lângă computatoare, şi cu suficient sânge rece ca să reziste... Aşa că la ce credeţi că s-a gândit activul şi - probabil - blondul staf de canpanie al Urinei? Iaca, să-i aburească pe ceilalţi globeri să bage câte-un ling pe globurile lor, iar Urina să facă la fel, după principiul reklamă contra reklamă. Hmmm... Mâine, poimâine te pomeneşti c-o să vină cu aceeaşi propunere şi la dom' premar: ia să-i facă dom' Gigi Robinet niţică reklamă ei, iar ea, în schimb, să-l vorbească numa' de bine...
Foarte tare ne-am mai minunat zilele astea la câte pasiuni, ranchiuni şi patimi s-a mai consumat în panarama asta cu fasolea cu ciolan de Ziua Unirii celei Mici. Acuzaţii, comunicate, şuturi la tibie, drepturi la replică la şuturi, înjurături, ştouri ect., ect., ce mai, ditamai circul... Da' o chestie n-am înţeles: deşi e vorba de fasole cu ciolan, toată lumea vorbeşte numa' de partea os oasă, rexpectiv cărn oasă şi a fum ată, a potolului. De ce uită toată lumea de fasole şi de efectele sale aromatice?! Ei?! Iar dacă vă gândiţi oleacă, nu credeţi şi 'mneavoastră că, în loc să se certe ca chiorii, dom' premar Gigi Robinet şi dom' sinator Dănutz Mârlan ar trebui să pună mână de la mână, să ajungă măcar fasolea la toată lumea? Că ciolanul, se ştie, e limitat... Nu de alta, da', dacă aduce fasole şi pesedilă şi pedelilă, târgul o să pută în asemenea hal, încât pentru noi oricum iese bine. Păi, ori pleacă ei, ori plecăm noi, cu toţii...
